CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI
la Bilbao

Informații pentru cetățenii romani

Procurarea de acte din România

La cererea persoanelor interesate, se pot procura din România următoarele documente:

1) Duplicate ale certificatelor de stare civilă din România (certificate de naștere, căsătorie, deces)

2) Certificatul de cazier judiciar

Cu excepția certificatelor de naștere și ale celor de deces, nu pot fi cerute acte pentru alte persoane. Actele se eliberează numai pe baza unei cereri semnate de titulari. Înmanarea lor se face, de asemenea, numai titularilor sau împuterniciților acestora cu procură autentificată.

Durata obținerii duplicatelor certificatelor de stare civilă este de circa 3 luni, a cazierelor judiciare de circa 4 – 8 săptămâni, în funcție de răspunsul autorităților competente din România.

Prin intermediul odiciilor consulare ale României din Spania se poate obține și aplicarea apostilei în conformitate cu Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 pe certificatele de stare civilă și de cazier judiciar.

În cazul în care petentul solicită apostilarea certificatelor procurate anterior, durata de așteptare a documentelor apostilate este de 4-6 săptămâni.

În prim plan

Sărbătorirea Zilei Naționale a României la Bilbao

29.11.2019

Astăzi, 29 noiembrie 2019, cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României, Consulatul General al României la Bilbao a organizat o recepție la sediul oficiului…

Participarea consulului general al României la Bilbao la Sfânta Liturghie de la Pamplona (3 noiembrie 2019)

06.11.2019

Duminică, 3 noiembrie 2018, consulul general al României la Bilbao, Marian Popescu, a participat, alături de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil …

Marcarea a 95 de ani de la formarea Corpului Consular de la Bilbao

01.11.2019

Marți, 29 octombrie 2019, consulul general al României la Bilbao, Marian Popescu, a inaugurat evenimentul pentru celebrarea a 95 de ani de la formarea Corpului Consular din …